Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
English version



Concursul de dirijat coral

        19 aprilie 2010, ora 19.00, la sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (Palatul Cantacuzino), a avut loc Concursul de dirijat coral, desfăşurat în cadrul Proiectului POSDRU “De la ucenicie la măiestrie în practica dirijorală”.

        Studenţii secţiei de Dirijat coral ai Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, care au desfăşurat practica dirijorală la Corul de Copii Radio, au dirijat acest ansamblu în faţa comisiei de evaluare şi a publicului.

        În deschidere, dirijorul Voicu Enăchescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale a prezentat publicului Concursul de Dirijat Coral, parte a programului De la ucenicie la măiestrie în practica dirijorală, organizat de Universitatea Naţională de Muzică şi susţinut de fonduri structurale europene.

        Astfel, Corul de Copii Radio a fost dirijat de către tinerii muzicieni Daniela Ion, George Bucur şi Daniela Iordănescu, din Comisia de evaluare făcând parte: Prof. univ. dr Dan DEDIU – coordonator de specialitate, Dirijor Voicu POPESCU – tutore de practică, Dirijor Stelian OLARIU – tutore de practică, Prof. Univ. Dr Mihai DIACONESCU – responsabil de practică desemnat de UNMB.

        Momentele concursului au avut drept cadru concertul dirijat de Voicu Popescu. Din program au făcut parte lucrări de muzică românească şi universală, modernă şi contemporană. Printre acestea, lucrări de Irina Odăgescu, Paul Constantinescu, Dan Voiculescu, Felicia Donceanu, Doru Popovici, Alexandru Paşcanu, Pablo Casals, Bob Chilcott sau Karl Jenkins, acompaniate la pian de Camelia Chiţibea.

        Corul a interpretat cu expresivitate şi precizie tehnică atât momentele însoţite de gestică şi mişcare scenică, precum şi cele experimentale sau inspirate de folclorul românesc şi universal.

        Deschiderea copiilor din cor pentru un repertoriu atât de complex şi variat, sensibilitatea acestora şi totodată profesionalismul au creat contextul unui concert reuşit, o adevărată bucurie pentru publicul numeros prezent în Aula Palatului Cantacuzino.